Caldo Privat Security – cum se împacă serviciile de securitate cu realitatea virtuală?

marţi, der 4. septembrie 2018
admin

Era digitală a trasat în ultimii ani direcţii clare, în ceea ce priveşte atât business-urile  cât şi clienţii. Aceştia din urmă se așteaptă, din ce în ce mai mult, ca informațiile dorite să fie disponibile imediat, la un click distanţă, iar decât să aștepte clienții să vină la ei, companiile trebuie să meargă acolo unde se află cei care au nevoie de serviciile lor. Vorbim despre  facilitarea unei interacţiuni personalizate, indiferent de dispozitiv sau de metodă.

Acest tip de interacţiune şi comunicare este cu atât mai necesară, atunci când intră în discuţie noţiuni precum securitatea şi protecţia individului. Plecând de la aceste nevoi esenţiale ale fiinţei umane, compania Caldo Privat Security a înţeles că serviciile profesioniste de pază şi protecţie pe care le pune, de peste 10 ani, la dispoziţia clienţilor săi, trebuie completate cu această interacţiune digitală.

Cum se împacă serviciile de securitate cu realitatea virtuală? Foarte bine, spunem noi! Dovada, în acest sens, o constituie recenta aplicaţie VR (Virtual Reality) dezvoltată pentru Caldo Privat Security, care constituie o parte din trend-ul de digitalizare al companiei. Am tradus dorinţa noastră de extindere a relaţiei business-client   bazată pe încredere, transparenţă şi comunicare eficientă – în această aplicaţie ce prezintă compania şi diversele servicii oferite în VR, sub forma unor panorame 360.

Aplicaţia de realitate virtuală pune la dispoziţie informaţii edificatoare, bine structurate şi prezentate într-o manieră grafică atractivă, privind serviciile Caldo (pază şi control acces, situaţii de urgenţă, monitorizare şi intervenţii, transport valori, gardă de corp VIP, supraveghere video permanentă etc.). Iar exemplificările vizuale VR însoţite de note explicative relevante, reprezintă cea mai bună metodă de comunicare cu partenerii şi clienţii noştri.

De asemenea, aplicaţia permite şi vizualizarea unor cazuri concrete în care serviciile Caldo Privat Security au fost solicitate de către clienţii companiei, din diverse domenii de activitate precum evenimente sportive, culturale, educaţionale etc.

Caldo Privat Security are o experienţă amplă în furnizarea de servicii de securitate în cadrul a diverse evenimente, făcând fiecare experienţă să conteze prin asigurarea unui mediu sigur, ce permite persoanelor prezente sa se bucure de fiecare moment.

No comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.